23 oct. 2012

Evolutia dreptului britanic in Anglia


SISTEMUL POLITIC AL REGATULUI UNIT AL MARII BRITANII SI IRLANDEI DE NORD1. Evolutia dreptului pozitivIstoria specifica a Marii Britanii a facut ca o lege fundamentala scrisa sub forma unui document unic sa nu fie necesara, ci sa existe numai un set de reguli si principii constitutionale care formal-juridic se exprima printr-o serie de obiceiuri dezvoltate prin intermediul jurisprudentei, la care se adauga documente scrise si, uneori, jurisprudenta.Constitutia britanica reprezinta cel mai edificator sistem nescris din lume.Se poate considera ca primul document cu caracter constitutional din istoria constitutionala engleza il reprezinta Carta acordata supusilor sai de regele Henric I la urcarea pe tron in anul 1100.Formal, izvoarele "Constitutiei Marii Britanii" cuprind statute, pacte(conventii), jurisprudenta si doctrina.Statutele sunt legi adoptate de parlament, care, de regula, se refera la organizarea politica a statului.Dintre statute, cel mai des sunt citate:. Magna Charta Libertatum (1215);. Petition of Right (1628);. Habeas Corpus Act (1679);. Bill of Rights (1689);. Act of Settlement (1701);. Parliament Act (1911 si respectiv 1949);. Representation of the People Act (1949);. Scotland Act (1998);. Northern Ireland Act (1998);. Human Rights Act (1998);. House of Lords Act (1999).  14Pactele (conventiile) sunt cutume, obiceiuri bine stabilite care guverneaza diferite proceduri politice.Jurisprudenta desemneaza ansamblul hotararilor judecatoresti care se refera la probleme de ordin constitutional ce au ajuns pana la judecatorii de la instantele superioare.2. Protectia drepturilor fundamentale prin acte scrise Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord neavand o Constitutie scrisa, sub forma unui document unic fundamental, se pune intrebarea unde pot fi gasite izvoarele juridice ale drepturilor fundamentale de care se bucura cetatenii Regatului Unit.Cea mai mare parte a acestor drepturi au existat la inceput in deciziile judecatorilor, prin care acestia recunosteau un drept pe care britanicii il posedau deja.Incepand cu secolul al XVIII-lea, multe dintre aceste drepturi au obtinut o delimitare clara din partea unor statute importante.Odata cu sfarsitul dinastiei Stuart in anul 1688 Rule of Law a devenit conventia esentiala cu privire la drepturile fundamentale de care se bucura cetatenii britanici.Cele mai importante drepturi de care se bucura cetatenii britanici pot fi considerate urmatoarele:a) Dreptul de vot;b) Dreptul la libertate personala;c) Dreptul la libertatea opiniilor;d) Dreptul la intrunire publica;e) Dreptul la proprietate privata;f) Dreptul la alegerea religiei;g) Dreptul de a apartine unui sindicat.Traditia britanica, magistral exprimata de Dicey in 1885, consacra un principiu fundamental garantarii efective a drepturilor fundamentale ale omului, in conformitate cu care "exista o prezumtie generala ca individul este liber din moment ce el poate sa faca tot ce nu ii este interzis prin lege".Cu o astfel de mentalitate, extinsa la nivelul intregii societati britanice, nu e de mirare ca timp de secole constitutionalistii nu au admis nici macar necesitatea unei enumerari a elementelor care compun libertatea individuala.Human Rights Act, din 1998, reprezinta primul efort de codificare a drepturilor fundamentale de la adoptarea Bill of Rights, in 1869. Interesant in cazul acestui act normativ este nu numai faptul ca el incorporeaza expres in dreptul pozitiv britanic Conventia europeana a drepturilor omului, dar si faptul ca, in baza articolului 3, judecatorul este obligat sa interpreteze dreptul intern (atat legile, cat si common law) in conformitate cu dispozitiile Conventiei. In cazul in care acest lucru nu este posibil, judecatorul este obligat sa faca o declaratie de neconformitate, ceea ce atrage dupa sine o modificare a dispozitiei contrare din dreptul intern, indiferent ca aceasta este o reglementare secundara sau primara.3. ParlamentulAparitia institutiei pe care astazi o numim parlament este de regula plasata in evul mediu, cand regele dispunea de doua Consilii pentru guverna regatul: Privy Council, format din consilierii sai particulari imputerniciti cu conducerea administratiei cotidiene a Regatului, si King's Council sau Common Council, format din reprezentantii oraselor si domeniilor carora regele le cerea sa voteze impozitele. Foarte repede, acesta din urma (Common Council)se va distanta de puterea regala si, fapt care ulterior ii va asigura caracterul reprezentativ, va forma un corp distinct care, in timp, se va obisnui sa guverneze in domeniile de competenta sa, strict limitata de cutuma, cu o autonomie care a facut din el precursorul parlamentului de astazi.Astazi, Parlamentul Marii Britanii este compus din Camera Comunelor si Camera Lorzilor. Camera Comunelor are atributiile cele mai importante:adopta legile, detine in exclusivitate competentele financiare, are competenta de a controla Guvernul si de a pune in discutie responsabilitatea sa. Catdespre Camera Lorzilor, ea nu mai are decat un rol decorativ, disputele sale cu Camera Comunelor in ce priveste votarea anumitor legi putand fi usor depasite de cea din urma(Camera Comunelor) cu un vot in cursul a doua sesiuni succesive,separate de un termen de minimum un an.Acest parlament dispune de suveranitate legislativa, actele normative pe care el le adopta constituind singura forma de legislatie care nu poate fi limitata in aplicarea sa de nici una din celelalte autoritati ale statului (in Marea Britanie neexistand inca o forma de control al constitutionalitatii legilor). Paradoxul consta in faptul ca tocmai aceasta suveranitate parlamentara nu dispune de nici o garantie constitutionala, ci numai de beneficiul cutumei si al stabilitatii legilor adoptate chiar de parlament.4. MonarhiaRegele este detinatorul puterii executive, cel putin teoretic.In practica,ministrii "majestatii sale" exercita puterea executiva sub conducerea unui prim-ministru care raspunde solidar cu ei pentru toate actiunile lor, dar nu in fata suveranului, ci a parlamentului. Astfel, raspunderea suveranului pentru actele ministrilor sai nu mai subzista.Oricum, suveranul nu este considerat responsabil, caci "the king can do no wrong".Legea nu permite angajarea urmaririi penale impotriva reginei / regelui ca persoana privata.Legea constitutionala din 1701 a inlocuit principiul primogeniturii masculine in materie de succesiune la tron cu o regula speciala: in absenta descendentilor printesei Anna de Danemarca si ai lui Wilhelm al III-lea,printesa Sofia si descendentii sai au devenit mostenitorii legitimi ai tronului,cu conditia ca ei sa fi fost protestanti. Regina actuala este, prin urmare,descendenta directa a familiei de Hanovra, instituita in 1701. Ceea ce legeanu precizeaza insa sunt atributiile de care dispune monarhul, reduse tot mai mult de-a lungul timpului.Astfel, monarhia ramane supusa regulii fundamentale a neutralitatiipolitice. Insa, toate prerogativele monarhului sunt pur nominale, nici unaneputand fi exercitata fara contrasemnatura primului-ministru. Chiar si alegerea primului-ministru (o prerogativa importanta a sefilor de stat in alte tari cu regim parlamentar) nu mai este o competenta proprie a monarhului britanic: sistemul bipartit si cel electoral au simplificat totul. Formal, regina mai poate:a) sa declare deschise si, respectiv, incheiate sesiunile parlamentare;b) sa dizolve si sa convoace parlamentul;c) sa-l numeasca pe primul-ministru;d) sa-i numeasca pe ministri;e) sa dispuna de unele competente in materie judecatoreasca;f) sa acorde titluri onorifice.5. Primul-ministru si cabinetul sauCabinetul (primul-ministru si ministrii) deriva, in teorie, din puterea suveranului. La inceput, ministrii nu erau nimic altceva decat membrii Consiliului Privat al Coroanei, fara nici o existenta colectiva. Dupa dinastia germana de Hanovra, care ajunge la tron in 1714 si care se dezintereseaza de problemele Regatului, ministrii dobandesc importanta si, sub autoritatea primului-ministru, se detaseaza de Consiliul Privat al Coroanei.Aceeasi schema este reluata si in privinta responsabilitatii: la inceput,ministrii nu raspund decat individual, in fata parlamentului, pentru actele lor de gestionare a treburilor publice. Este insa o raspundere pur penala, care da nastere unei proceduri de punere sub acuzare de catre Camera Comunelor (impeachment) si unei judecari de catre Camera Lorzilor, cu consecinte care pot merge pana la condamnarea ministrilor la pedeapsa capitala. Pentru a evita consecinte atat de grave pentru persoana lor, ministrii au luat bunul obicei de a demisiona inainte de a fi acuzati.Incepand cu 1689, simpla amenintare a unui impeachment ii va face pe ministri sa se retraga inainte ca procedura sa se puna in miscare. Astfel, responsabilitatea penala si individuala a posteriori este inlocuita printr-o responsabilitate politica si colegiala a priori. Cabinetul este de acum inainte un organ colegial, solidar,condus de primul-ministru, responsabil politic in fata parlamentului, dar nu si in fata regelui. Primul-ministru si Cabinetul sunt intr-adevar organele cheie ale puterii.Cabinetul este modest ca numar de persoane, dar cu atributii deosebit de importante in cadrul unei echipe guvernamentale foarte numeroase,compusa din ministri fara portofoliu, ministri insarcinati sa conduca un departament, secretari si subsecretari de stat etc. Primul-ministru este cel care isi alege ministrii dintre colegii de partid alesi in Camera Comunelor si,uneori, insa foarte rar, dintre Lorzi. El ii poate revoca liber. Numarul membrilor variaza in functie de epoca, intre 14 si 24 de ministri; in caz de ostilitati, el poate fi redus la numai 4 sau 5 membri.6. Sistemul partidelor politiceScrutinul majoritar intr-un singur tur poate fi considerat, in egala masura, fie cauza, fie efect al celuilalt fenomen ce caracterizeaza peisajul politic britanic: bipartidismul. Timp de mai bine de o suta cincizeci de ani,doua partide si-au disputat scena politicii britanice: Whigs si Torries, iar mai apoi succesorii lor, liberalii si conservatorii. Abia la sfarsitul celui de-aldoilea razboi mondial se produce o schimbare spectaculoasa si apar laburistii.Deja in cursul secolului al XVIII-lea se disting doua grupari de interese:Torries - reprezentantii aristocratiei traditionale, cu interese strict funciare,si Whigs - reprezentantii noii burghezii industriale si comerciale.In secolul al XIX-lea, Torries si-au luat numele de conservatori si Whigs pe cel de liberali. La inceputul secolului al XX-lea a luat nastere un nou partid politic,aparut din lupta sindicala, care isi propune ca scop principal apararea intereselor muncitorilor.In anul 1906 el participa pentru prima data la alegeri si obtine 30 de mandate. Se intituleaza Labour Party si continua sa-si sporeasca influenta intr-atat, incat in 1945 reuseste sa inlature complet Partidul Liberal din parlament. De atunci, alternanta la putere se face intre conservatori si laburisti, fara ca celelalte partide politice, de mai micaimportanta, dar care exista in Marea Britanie, sa reuseasca sa-i detroneze7. ScrutinulTimp de sase secole, sistemul constitutional britanic a evoluat in directia votului universal.In 1918, acest lucru a fost in sfarsit realizat, insa numai incepand cu varsta de 21 de ani pentru barbati si 30 de ani pentru femei. De abia in 1969, varsta limita a fost coborata la 18 ani pentru ambele sexe, cu excluderea de la dreptul de vot a membrilor Camerei Lorzilor,strainilor, a persoanelor alienate mintal si a persoanelor condamnate pe parcursul ultimilor cinci ani pentru coruptie sau practici ilegale in legatura cu alegerile. Eligibilitatea revine oricarei persoane avand 21 de ani impliniti pana in ziua alegerilor, cu exceptia lorzilor, a prelatilor diferitelor culte, a handicapatilor mintal si a functionarilor statului.Procedura electorala, atat pentru alegerile generale, cat si pentru cele locale, este cuprinsa in Legea reprezentarii poporului (People's Representation Act) din 1949, cu modificarile ulterioare. Contestareaalegerilor este posibila in termen de 12 zile de la numararea voturilor, prin depunerea unei cereri la un tribunal compus din doi judecatori ai Inaltei Curti care isi are sediul in circumscriptia electorala respectiva. Tinand seama de motivele cererii si de natura contestatiei, tribunalul poate sa confirme rezultatele, sa le modifice adaugand sau anuland voturi sau sa dispuna noi alegeri. La sfarsitul deliberarii, tribunalul trebuie sa prezinte concluziile sale Speaker-ului Camerei Comunelor, care ia apoi o decizie in consecinta.Sistemul electoral al Marii Britanii ramane unul de referinta, atat din punct de vedere teoretic, cat si in ceea ce priveste influenta concreta pe care o are asupra vietii politice si statale. Astfel, Marea Britanie este divizata in 651 de circumscriptii din care se desemneaza cate un membru in Camera Comunelor. Scrutinul se bazeaza pe regula majoritatii simple, uninominale,cu un singur tur; adica, mandatul revine candidatului care a obtinut cel mai mare numar de voturi in circumscriptia in care a candidat. Un scrutin considerat foarte dur, dar foarte eficient in ceea ce priveste desemnarea uneimajoritati parlamentare eficiente, intrucat a dat aproape intotdeauna rezultate nete.


Niciun comentariu: